Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, Majestate

Când eram copil, veneau din când în când în vizită la tata foști camarazi din război, uneori veneau câte trei, patru și povesteau, printre altele, amintiri din război. Era fascinant, mai ales pentru mine, un copil cu imaginație bogată. Nu știu ce mă fascina mai tare, personajele sau poveștile lor. Din trei, patru oameni nu făceai un om întreg, unuia îi lipsea un picior, altuia o mână, unuia îi lipsea un ochi, altul n-avea o ureche și era câte unul căruia îi lipseau toate cele enumerate mai înainte. Este de la sine înțeles că nu lipseam de la aceste întruniri și plecam cu părere de rău când tata îmi dădea câte o treabă pentru ca oamenii mari să discute în voie. Am remarcat deosebitul respect pe care acești veterani ai armatei române (care și-au pierdut cei mai frumoși ani, sănătatea și unii chiar și libertatea) îl aveau pentru Majestatea sa, regele Mihai. Din acest motiv spun în numele tatălui meu și a camarazilor săi, trecuți la cele veșnice: Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, Majestate și să ne ierte și pe noi pentru că, în deplină libertate, am preferat în locul tău niște politruci jalnici! Dumnezeu să te ierte, Majestate!

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Oameni de zăpadă

Ninge într-una, iubito,
Ninge ciudat peste noi.
E frig și e întuneric,
Nu mai privi înapoi.

Sunt urme de pași în zăpadă,
Viața e numai un vis,
Tristețea-i mai mare în stradă
Ca-ntr-un mic și pierdut paradis.

Între noi sunt munți de zăpadă
Suntem mai bătrâni și mai goi
Și copacii sunt triști în livadă,
Plimbându-se doi câte doi.

Se-aude din cer o baladă
Și cântă într-una vioara,
Un cântec din fulgi de zăpadă
Ne îngheață încet până seara.

Și noi suntem de zăpadă
De-o vreme ninge într-una
Te-aștept nemișcat în ogradă
Să iasă, ne farmece luna.

Ascultă, iubito, cum ninge
Un cântec prelung sideral,
Zăpada cum se prelinge
Peste zâmbetul tău mineral.

Să mergem prin labirint
Ne scurgem pe obraji de zăpadă
Și frumosul castel de argint
E ultima noastră ofrandă.

Mihai Ignea

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , | Lasă un comentariu

Cu câinele la semafor

Am stat cu câinele la semafor,
Aștepta sprijinit într-un picior
M-a privit discret,
Ca și cum am ști amândoi un secret.
A trecut pe culoarea verde,
L-am privit
Cum prin mulțime se pierde.
Apoi, sprijinit de un pom,
Ca și cum mi s-ar fi revelat,
Am strigat:
Câinele s-a făcut om,
Iar omul s-a făcut câine,
Te vinde pentru o bucată de pâine.
Un trecător mai milos
Și un pic mânios
A pus punctul în pix:
Te vinde chiar și degeaba,
Ca să râdă împreună cu baba.

Mihai Ignea

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , | Lasă un comentariu

Ascultă !

E toamnă, ascultă doamnă vântul
Cum spulberă frunzele-n noapte,
Ascultă cum plânge pământul
Și corul lumilor moarte.

E toamnă, ascultă foșnetul frunzei
Și cântecul merelor coapte,
Cu aroma aceasta a toamnei
Te culcă, nu plânge la noapte.

Și chiar de e frig și-ntuneric
Și zboară păsări în lună,
Mâine se îmbracă feeric
Pădurea aceasta nebună.

Nu plânge și mâine-i o zi
Și chiar de n-om fi niciodată
O lume din nou va-nflori
Și-o iubire va-nflori prima dată.

Mihai Ignea

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , | Lasă un comentariu

Inima din ibric

Mi-a căzut inima în ibric,
S-a scurs peste cafeaua fierbinte.
Am băut-o, dar n-a fost nimic,
Apoi m-am ascuns în cuvinte.

Am pierdut inima peste câmpii,
Printre mărăcini și scaieți
Atunci când eram doar copii
Ce priveau cu ochi de poeți.

Am pierdut-o printre nămeți,
Când ningea cu petale de flori.
Ochii ei erau dimineți,
Eu eram un amurg cu ninsori.

Am pierdut-o între coperți,
Aceeași veche poveste.
Ce greu e, Doamne, să ierți!
Și, te rog, dă-mi de veste:

Eu mai sunt, ea mai este?

Mihai Ignea

Publicat în Poeziile mele, Uncategorized | Etichetat , | Lasă un comentariu

Stema

– Mă tot uit la tricolor – murmură Dracnea, ca pentru sine – și tot mi se pare că lipsește ceva.
– Stema, șefu – zice Hagi Tudose, trăgând cu năduf din țigară.
– Ai dreptate, cine a scos stema de pe steag?
– Bagabonții ăia de la revoluție sau ce mama dracului o fi fost aia.
– S-o punem la loc – sugeră Dracnea.
– Nu se poate, șefu, și-așa zic ăștia că suntem comuniști – protestă Volguța.
– Să punem totuși o stemă, de ce să nu punem?
– Daia – zice Grindineanu.
– Iar începi ? Cum adică de aia?
– Nu, șefu, Daia, ministrul, are o idee.
– Zi, Daia!
– Oaia, șefu!
– Hai, băi, terminați cu prostiile, cum să punem oaia pe steag?
– Șefu, este un simbol național, adu-ți aminte, Miorița, ciobanii…
– Șefu, este o idee excepțională, – interveni Codrin – când o să se întrebe unde-i grâul din vechea stemă și de pe câmp, o să creadă că l-a mâncat oaia.
– Așa-s de proști?
– Cum altfel ne-ar fi votat pe noi de 25 de ani?
– Și pădurile ?
– Dăm vina pe ciobani.
– Șefu, eu nu înțeleg – interveni Codrin – cum am ajuns să ne arestăm între noi? Era o vreme când furam cu toții și nu pricep cum unii care au furat cot la cot cu noi și sonda de pe stemă, acum luptă împotriva corupției?
– Era de unde, Codrin, era pentru toți – îl lămuri Dracnea, apoi continuă:
– Mă băieți, trebuie să trăiască toată lumea și serviciile și DNA-ul și partidul, de unde să mai ia? De la voi! Dacă dați banul de bună voie, scăpați de pușcărie sau faceți un an, doi, simbolic. Când țara era a românilor, furați cât puteați, nimeni nu vă avea grija, dar acum furați de la americani, de la nemți, de la austrieci. Cum să nu vă aresteze?
– Șefu, șmecheru ăla de Kraus, dacă și-a făcut când era profesor șase case, acum își face un cartier întreg.
– Lăsați-l pe Kraus, gândiți-vă la voi, – interveni Hagi Tudose – unde-i cinstea voastră ?
– Șefu, înainte cinsteam pe toată lumea – interveni Codrin – dar acum, de când stau ăștia de la DNA cu ochii pe mine…

 

Publicat în Partidul e-n toate, Uncategorized | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Întâlnire la Sucevița

– Tovarăși –începu Dracnea, rotindu-și privirea asupra liderilor partidului – nu-i bine, nu merge treaba, dăm înapoi ca racul…
– Nu așa spunea tovarășul Lenin, – interveni un baron local – un pas înainte și doi înapoi?
– Mama voastră de bagabonți, nu suntem în capitalism? Voi o țineți langa cu tovarășul Lenin. Nu pot să mai ies în Europa. Toată lumea râde de noi. Nici nu știu ce-i de făcut, m-am consultat cu consilierii mei și nici ei nu înțeleg ce se întâmplă. Am recitit Capitalul, Manifestul, dar nu scrie nimic, am fost la vrăjitoare, mi-a dat în bobi, mi-a ghicit în cafea, până ce-a început să-mi palpite inima de la atâtea cafele și-am făcut un atac de panică când mi-a pomenit de DNA. Știe toată lumea că am fost educat în spirit științific, revoluționar, dar când am văzut că am ajuns să ne arestăm între noi, am dat în misticism, cred că și-a băgat dracul coada și am cerut consilierilor mei să-mi aducă de undeva, din pustie, un om sfânt să mă sfătuiesc cu el. Le-a fost lene să caute și mi-au adus un sirian, un refugiat care voia să mă treacă la islamism.
– N-ar fi bine să trecem la islamism, șefu? – întrebă un baron local din Ardeal.
– De ce?
– Să avem și noi mai multe neveste.
– N-aveți atâtea amante, ce vă mai trebuie neveste?
– Să intrăm în legalitate, șefu, tot timpul trebuie să ne ferim de presă, de neveste.
– Numai la voi vă este gândul, noi aicea vorbim despre țară. Până la urmă, un prieten mi-a găsit un om sfânt, m-am consultat cu el și vreau să vă spun la ce concluzii am ajuns. Trebuie să respectăm poruncile.
– Ale lui Lenin?
– Ei, ale lui Lenin! Ale Domnului.
– Șefu, le-am citit – interveni un lider de partid important – nu le putem respecta! Hai, să zicem, poate pe primele, dar începând cu porunca a șaptea…să nu preacurvești…nu se poate, șefu…iar dacă vorbim de a opta, să nu furi…este imposibil, să ne lăsăm de politică? Să vină iarăși Coposu și cu Câmpeanu să vândă țara?
– Gata cu prostiile voastre, ne întâlnim săptămâna viitoare cu liderii partidului din țară, dar de data asta nu ne mai întâlnim prin crâșme și bodegi, ne întâlnim la mănăstire, la Sucevița. Poate ne ajută Domnul cu programul de guvernare.

 

 

Publicat în Partidul e-n toate | Etichetat , , | Lasă un comentariu