Statuile

Fumezi, Dracian? – întrebă Belzebut, întinzându-i pachetul cu țigări de foi, făcut după o rețetă specială din tutunul recoltat din jurul cazanelor cu smoală.
– Mulțumesc, Boss! – zice Dracian, luând toate țigările din cutie și îndesându-le prin buzunarele pardesiului.
– Mi-ați făcut statuile?
– Numai cinci, Boss.
– Nu era vorba să faceți 666?
– Boss, nu-i așa de ușor, nu mai sunt sculptori și cei care mai sunt s-au reprofilat pe troițe, pe iconostase…
– Nu i-ați momit cu bani?
– De unde bani, Boss?
– Nu v-a dat Soros?
– Zgârcit bătrânul, Boss, cu o mână dă și cu două ia.
– Ia, Dracian – zise Belzebut scoțându-și ochii, aruncându-i în sus și căzând apoi sub forma unei ploi de dolari, euro, lire sterline, chiar și de lei moldovenești.
În timp ce banii acopereau podeaua într-un strat ce devenea din ce în ce mai gros, Belzebut îl privea pe Dracian, ai cărui ochi sclipeau de lăcomie. Când stratul de bani a ajuns până la genunchii pupilului său, Belzebut întrebă:
– Ajung, Dracian?
– Dacă ar ajunge până la brâu…
– Să vedem ce treabă ați făcut, arată-mi fotografiile!
– Boss-începu Dracian, scoțând prima fotografie – asta am amplasat-o în fața PRO-TV-ului.
45478375_328885117900227_6374531323318501376_n
– Ce-i cu cearceaful cu care m-ați înfășurat, n-ați găsit niște haine de firmă?
– Ne-am gândit să te protejăm, dacă aruncă cu agheasmă slujitorii Celui de sus, să nu ajungă direct pe piele, că știm că nu-ți place.
– Păi cum să arunce cu agheasmă, unde-s #rezistenții?
– Boss, dacă nu le dai bani, ăștia nici nu se dau jos din pat, ies prin piață numai când termină etnobotanicele, iar dacă doza este prea mare au halucinații și cred că se luptă cu comuniștii.
– De ce mi-ați pus pietroiul ăla în mâna dreaptă?
– Nu-i pietroi, boss, este o torță! Ești Lucifer, purtătorul de lumină.
– În mâna stângă ce mi-ați pus?
– Televizorul, boss, nu mințim poporul cu televizorul?
– Ce scrie acolo, că mi-am uitat ochelarii la cazane?
– Gândește liber,boss!
– Ăștia nu mai gândesc nici legați, nici dezlegați, dar ai dreptate, trebuie să-i gâdilăm la orgoliu.
– Asta am amplasat-o în față la Hot News – continuă Dracian, scoțând a doua fotografie.
45663997_328885197900219_6229652670446043136_n
– Ce mi-ați pus în spate, o rachetă ?
– Ceva mai periculos, boss, un stilou, că mint și ăștia de la Hot News de îngheață cerneala în stilou.
– Băieții mei – zice Belzebut cu duioșie – am citit un articol în subteran, făceam învățământ politic, chiar în sala cazanelor și a înghețat smoala. Toți dracii ne-am chinuit două săptămâni să o topim, de râdeau păcătoșii de noi.
– A treia statuie am amplasat-o la Times New Roman – zice Dracian, scoțând a treia fotografie.
45554163_328885244566881_2721294027524669440_n
– Ce am în brațe, o carte?
– Nu, boss, cine mai citește cărți în ziua de astăzi, un laptop, scrieți pe Facebook. Mare invenție boss, de când a apărut Facebook-ul nu mai încap păcătoșii în cazane.
– Mi se văd copitele, de ce nu mi-ați pus niște mănuși?
– Boss, i-am amăgit că este capra vecinului.
– Și v-au crezut, că de, imbecili au văzut cât lumea pe Facebook, dar capre?
– Boss, am o rugăminte – zice Dracian, făcându-se că nu a auzit întrebarea – dă-i jos pe Dracnea și pe Kraus și pune-mă pe mine în locul lor.
– Păi, nu te-am mai pus odată, și ?
– Boss, de data asta balamucul va fi total, parlamentul va judeca, justiția va guverna și guvernul va legifera, nimeni nu va mai munci, toți în cor vor behăi.

Reclame

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Partidul e-n toate, Uncategorized și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s