Tata

În tinerețe, tata a fost un bărbat frumos, era brunet și avea niște ochi albaștri superbi, cel puțin așa susțineau doamnele care l-au cunoscut în acele timpuri. Eu m-am născut când el avea 44 de ani și cele mai vechi amintiri pe care le mai păstrez sunt de când avea în jur de 50 de ani. Deja moartea își ascuțea ghearele pe fața subțiată de suferința provocată de rănile din război și de cele mult mai grave dintr-o pace la fel de urâtă. Tata a fost cel mai cinstit om pe care l-am cunoscut. A plătit scump calitatea asta, tata nu știa să mintă, întotdeauna spunea adevărul și, într-o vreme când toată lumea mințea, a-ți permite să spui adevărul era ca o insultă. A murit în spital la Vatra-Dornei. În noaptea când a murit, câinele nostru a urlat până dimineața, așa cum nu a mai urlat niciodată, iar mama, care înțelegea semnele lumii, și-a spus în gândul său: ”A murit Gheorghe”, a aprins apoi candela și lumânările și s-a rugat pentru sufletul lui.
Eu eram în armată, când am plecat l-am îmbrățișat ca niciodată până atunci, pentru că știam că nu o să-l mai văd. Când am primit telegrama, tocmai venisem de la trageri. M-am dus la ofițerul de serviciu, cu care de altfel mă aveam bine, dar el m-a trimis la șeful de stat major care era în unitate, i-am prezentat telegrama și cererea de învoire de cinci zile conform regulamentului. S-a uitat la telegramă și mi-a spus că nu este bună pentru că nu are ștampilă de la primărie, spital, etc.
Șeful de stat major era un personaj temut în unitatea militară, tremurau coloneii în fața lui. Eu l-am privit în ochi și i-am spus:
– Domnule colonel, vă raportez, eu plec și fără aprobarea dumneavoastră.
Colonelului probabil nu i se mai întâmplase așa ceva pentru că s-a înecat în timp ce voia să vorbească și nu-și putea reveni. Am scos o sticlă cu apă din raniță și i-am dat să bea. Când și-a revenit mi-a spus:
– Te arestez !
– Plec și din arest!- i-am răspuns, cu siguranța omului care nu are nimic de pierdut.
S-a uitat la mine ca la un om care-și pierduse mințile, apoi s-a înecat din nou, i-am dat iar apă să bea, dar când și-a revenit mi-a spus:
– Bine, hai în birou să-ți semnez ordinul de drum și celelalte documente.
Am părăsit unitatea în zece minute. Cu dorința de libertate a soldatului care nu a dorit niciodată să ajungă soldat, am urcat în acceleratul Timișoara – Iași care, ca o fatalitate, întotdeauna a fost cel mai aglomerat și am ajuns la timp la înmormântare. Acolo mă aștepta miliția. Șeful de stat major, după ce îmi semnase documentele, se răzgândise și mă dăduse în urmărire pentru dezertare. Mama a fost cea mai afectată, cu soțul pe catafalc și fiul arestat. I-am convins să mă lase să particip la ceremoniile de înmormântare. Până l-au băgat în groapă m-am purtat ca un bărbat, dar, când au coborât sicriul, ca un soldat nevrednic ce eram, am început să plâng. Milițianul care mă supraveghea mi-a întins o batistă, poate de milă sau, mai probabil, ca să salveze de la dezonoare haina militară în care mai eram îmbrăcat.DSC_0139 copy

Reclame

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s