Vrem și noi un embargou !

După embargou, în ciuda predicțiilor jurnaliștilor și a fel de fel de analiști, Rusia a devenit dintr-o putere regională o supraputere militară, cel puțin așa ne spun aceeași analiști, iar Putin cel mai puternic om din lume, de vreme ce poate influența alegerea președinților americani. După mulți ani de embargou, Coreea de Nord a devenit o putere militară importantă și nici economic nu pare să o ducă așa de rău, de vreme ce industria poate fabrica bombe atomice, rachete cu rază de acțiune medie și lungă, astfel încât a alertat SUA și celelalte puteri din Extremul Orient. Nici Iranul nu o duce rău, după zeci de ani de embargou a devenit o putere importantă în Orientul Apropiat, unde face legea împreună cu Rusia. În schimb noi, prietenii americanilor, o ducem din ce în ce mai prost și nu mai putem produce nici măcar tractoarele cu care ne lăudam pe vremea comuniștilor, ca să nu mai vorbim că suntem datori vânduți și nici cu democrație nu ne-am procopsit. Astfel că îmi vine să zic ca tot românul pățit: ferește-mă doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur. Și iarăși îmi vine să zic: oare nu ne-ar face bine un embargou ?

Reclame

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s