Leadership-ul statului român nu pare a înțelege evenimentele actuale și cu atât mai puțin evoluțiile politice viitoare. Noul președinte american, Donald Trump, a enunțat deja principiile politicii externe americane sub administrația sa, care indică o politică conservatoare anti–globalizare și o reîntoarcere la valorile americane tradiționale.
În esență, supremația americană poate fi amenințată de Europa unită și de China. Statele Unite au făcut tot ce au putut pentru subminarea Uniunii Europene, restul a făcut Bruxelles-ul și statele uniunii. Relațiile dintre SUA și Rusia se vor îmbunătăți deoarece ambele sunt amenințate de China, care deja se uită cu lăcomie la Manciuria și chiar la Siberia. Aliindu-se cu Rusia, SUA va ține sub control Europa și China, dar și Orientul Apropiat. Prin urmare, influența Rusiei în Europa de Est va crește. Ce va face România, în ce direcție se va îndrepta? Nu știm. Se pare, dacă privim evenimentele recente, că președintele Iohanis și Partidul Securității se uită mai ales spre Bruxelles, iar PSD-ul spre SUA și Rusia. În aceste condiții, nu ar fi exclus ca UE să privească din ce în ce mai binevoitor spre China. UE, pentru a se salva, va promova un superstat federal. Deoarece în referendumuri națiunile votează împotrivă, UE va promova o politică din ce în ce mai autoritară, prin care elitele vor hotărî destinele statelor europene. Evenimentele din seara aceasta sunt de rău augur și prevestesc tot ce poate fi mai rău, datorită faptului că luptele interne se suprapun peste reașezarea polilor de putere de pe plan internațional. Se întâmplă tot felul de coincidențe ciudate. Ce bine seamănă evenimentele din seara aceasta cu cele din 2015, când a căzut guvernul Ponta! N-au schimbat nimic, ce proști ne cred!
-
Articole recente
Arhive
- Aprilie 2018
- Martie 2018
- Februarie 2018
- Ianuarie 2018
- Decembrie 2017
- Octombrie 2017
- Septembrie 2017
- August 2017
- Iunie 2017
- Aprilie 2017
- Martie 2017
- Februarie 2017
- Ianuarie 2017
- Decembrie 2016
- Noiembrie 2016
- Octombrie 2016
- Septembrie 2016
- August 2016
- Iulie 2016
- Iunie 2016
- Mai 2016
- Aprilie 2016
- Martie 2016
- Februarie 2016
- Ianuarie 2016
- Decembrie 2015
- Noiembrie 2015
- Octombrie 2015
- Septembrie 2015
- August 2015
- Iunie 2015
- Mai 2015
- Aprilie 2015
- Martie 2015
- Februarie 2015
- Ianuarie 2015
- Decembrie 2014
- Noiembrie 2014
- Octombrie 2014
- Septembrie 2014
- August 2014
- Iulie 2014
- Iunie 2014
- Mai 2014
- Aprilie 2014
- Martie 2014
- Februarie 2014
- Ianuarie 2014
- Decembrie 2013
- Noiembrie 2013
- Octombrie 2013
- Septembrie 2013
- August 2013
- Iulie 2013
- Iunie 2013
- Mai 2013
- Aprilie 2013
- Martie 2013
- Februarie 2013
- Ianuarie 2013
- Decembrie 2012
- Noiembrie 2012
- Octombrie 2012
- Septembrie 2012
- August 2012
- Iulie 2012
- Iunie 2012
- Mai 2012
- Aprilie 2012
- Martie 2012
- Februarie 2012
- Ianuarie 2012
- Decembrie 2011
- Noiembrie 2011
- Octombrie 2011
- Septembrie 2011
- August 2011
- Iunie 2011
- Mai 2011
- Aprilie 2011
- Martie 2011
- Februarie 2011
- Ianuarie 2011
Categorii
Meta
Categorii
Anunțuri