Politica salarială și subdezvoltarea

Corpusul social și statul au o funcționare asemănătoare în multe privințe organismelor biologice. Sunt formate din clase și pături sociale, legi de funcționare și instituții. Toate acestea îndeplinesc rolurile și funcțiunile organelor organismelor biologice. Astfel, Guvernul îndeplinește rolul creierului, justiția rolul sistemului imunitar, țăranii și muncitorii îndeplinesc rolul sistemului locomotor, etc.
Toate aceste clase și pături sociale, instituții și legi de funcționare sunt foarte importante și toate trebuie să funcționeze impecabil căci, altfel, corpusul social și statul, la fel ca organismele biologice, se îmbolnăvesc și mor. În țările dezvoltate și hai să ne referim în special la țările europene, politica salarială este făcută rațional, astfel încât să existe un raport echitabil între salariile maxime și cele minime. Tonul este dat de politica salarială în sectorul bugetar, știut fiind că sistemul privat este obligat să urmeze aceeași politică salarială. În Germania, în sistemul bugetar, raportul dintre salariul minim și maxim este de 1/4, iar în Uniunea Europeană media este cam 1/6. Salariile maxime și cele minime sunt aproximativ egale în toate domeniile de activitate. În acest fel, tinerii își aleg meseria în funcție de calitățile și aptitudinile lor, neproducându-se dezechilibre mari între diversele domenii de activitate. În România, guvernanții aplică politici salariale aberante, raportul dintre salariul minim și cel maxim este de 1/100 sau chiar de 1/150 după unele surse, iar diferențele dintre domenii și categorii sociale sunt imense. Această politică salarială specifică țărilor africane subdezvoltate produce grave dezechilibre și îmbolnăvirea corpusului social și al statului. Datorită acestor politici salariale aberante, tinerii nu mai urmează meserii în funcție de talentele, abilitățile și aspirațiile proprii și se bulucesc cu toții spre domeniile privilegiate, creând dezechilibre pe piața muncii, o concurență insuportabilă în unele domenii, sărăcirea în resursă umană a altor domenii sau chiar dispariția unor meserii. În București, există un avocat la două sute de locuitori. Sunt muritori de foame. Păcat de munca lor și de cheltuielile făcute de familii și de stat cu școlarizarea. Mulți dintre ei poate ar fi ajuns profesori, ingineri sau muncitori buni. Unele domenii, cum ar fi învățământul, datorită neatractivității meseriei de profesor, au sărăcit în resursă umană, ceea ce conduce la o scădere continuă a calității sistemului de învățământ, că educație nu se mai face demult. Menținerea acestor politici salariale este un act de sabotare a statului român și o cale sigură care duce la subdezvoltare. Servește doar multinaționalelor și statului polițienesc.