Moartea unui artist.

images

Ieri, 9 iulie 2016, l-am condus pe ultimul drum pe prietenul meu, pictorul Traian Postolache, care a murit după o grea suferință. A murit precum a trăit, ca un senior. Mi-a spus Horia, fratele său, că înainte de a muri a deschis ochii și le-a cerut celor prezenți să părăsească încăperea, pentru că la baie, la femei și la moarte fiecare trebuie să meargă singur. Când s-au întors, nu mai era. Cu adâncă durere m-am apropiat de sicriu și i-am privit fața de ascet ce părea că doarme și cu greu mi-am stăpânit lacrimile pentru că mi-a mai murit un prieten. Pe când mă gândeam cum l-aș putea caracteriza în puține cuvinte, am primit ajutor de la Horia, care s-a apropiat de sicriu și mi-a spus: a fost un om serios. Da, într-o lume neserioasă Traian Postolache a fost un om serios, care făcea cu dragoste și temeinic ceea ce făcea și în funcțiile de director al muzeului etnografic și curator al galerei de artă a fost și va rămâne neîntrecut. Dar cum orașul nostru, ca de altfel și celelalte orașe ale patriei “își ucide copiii cei buni și-i înalță la cer pe nebuni” și Traian a suferit datorită ingratitudinii semenilor.

Cum politichia bucovineană este în tot și în toate, în 2008 noul primar l-a obligat să plece și Traian și-a dat demisia, astfel că a rămas fără serviciu la 55 de ani. În fața acestei samavolnicii am vrut să organizez o revoltă a artiștilor plastici bucovineni împotriva primarului Aurel Olărean , dar Traian a fost un om bun, de o mare delicatețe și m-a oprit pentru a nu-i pune în pericol  pe prietenii săi care erau angajați ai primăriei. S-a întors cu și mai mare hotărâre la una din marile sale iubiri, pictura și îl vedeam adesea prin oraș ținându-se de mână, ca doi adolescenți îndrăgostiți, cu soția sa, care a fost, neîndoielnic, marea sa dragoste. Dar cum Domnul îi încearcă pe cei pe care îi iubește, Traian a trebuit să îndure moartea prematură a soției sale. Când ne-am întâlnit după câteva luni, mi-am dat seama că nu mai aparținea lumii noastre. A urmat boala și inevitabilul. Traian, în opinia mea a avut două vocații, de sfânt și de artist, iar cele două fiind oarecum incompatibile,  l-au determinat să păstreze o oarecare distanță față de boema artistică, dar pe artiști i-a iubit necondiționat. Orașul a pierdut un om deosebit, inconfundabil, care va lăsa un gol în inimile celor care l-au cunoscut și care sper că va reintra pe ușa din față în muzeul pe care l-a păstorit ca nimeni altul și în muzeele și galeriile de artă ale țării și, de ce nu, ale lumii.

La revedere, prietene! Nu-ți spun adio pentru că, tu știi deja, moartea nu există.

 

 

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Moartea unui artist.

  1. Zapotoţchi Ioan zice:

    Respect deosebit pentru acest fiu al Rădăuţiului. Are oraşul nostru o stea în ceruri ! Dumnezeu să-l ierte

  2. viorel covasa zice:

    Dumnezeu sa-l ierte ! Oli, Oli,……

  3. Carmen Maria zice:

    Pe acest „primar” l-am vazut in trecere, intre timp a fost in detentie, iar acum din nou activ la primarie… Nu numai prin fapta sa fata de dl. Postolache, dar si prin gestul de a se reintoarce in cadrul primariei arunca o pata murdara asupra orasului Radauti…

  4. Catalin Leonard Mintici zice:

    Trist,dar adevarat !Calitatea unor ,,oameni politici”de la noi si de aiurea din tara produce drame,ireversibile uneori.Nu stiu cum si cand,oamenii OAMENI ,vor lua atitudine cu adevarat.Pe Adrian Postolache nu l-am cunoscut personal,doar din vedere,dar discretia si finetea sa nu am putut sa nu o observ de-a lungul timpului,si vizibilitatea realizarilor lui erau evident de calitate.Deplang prematura disparitie….

  5. Cuvinte frumoase care cinstesc memoria artistului plecat dintre noi ! Sa-i fie somnul lin !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s