Dansând cu moartea

Prima oară
Am văzut-o în ochi
Mă uitam în oglindă
Și moartea mă privea curios,
Ascunsă în iris.
Zâmbea, duios – batjocoritor,
Cu ochiul sticlos,
Ca ochiul de irbis.
Am auzit-o țiuind în urechi.
Un sunet spart,
Ascuțit și metalic
Ce vine din timpuri străvechi.
– Dansează cu mine!
Ca vântul cu marea,
Ca valul cu zarea.
Și moartea era o femeie frumoasă
Și prea puțin virtuoasă.
De atunci o întâlneam uneori
La un colț de stradă,
Implicată într-un stupid accident,
Dansând cu un tânăr frumos
Sau cu un trecător oarecare,
Murmurând,
Susurând în urechi
Ce dulce și-amar e păcatul.
Cât lumea de-ntins și de vechi.
Am privit-o cu dispreț
Și-am plecat.
Să mă privesc de-aproape.
Mi-am înfipt picioarele-n lut
Și-am așteptat să-mi crească frunze.
Dar nu mi-au crescut
Nici măcar rădăcini.
În schimb
Au început să-mi creasca aripile
Pământul nu m-a vrut.
M-am aruncat în apă
Să-nvăț să tac ca peștii
Să-mi crească alge –n loc de păr
Și să plutesc alene printre trestii
Un anotimp sau poate chiar un an.
M-am dizolvat în apa cristalină
Și pielea mi-a rămas într-un cârlig
Și am ieșit din apa alcalină
Doar un schelet
De-un alb strălucitor.
Am întâlnit-o iarăși într-o gară
Pe un peron, în brațe c-un bătrân
S-a aruncat săracul printre șine
Mi-a spus ,privindu-mă incert.
Nu vrei să facem un tango
În gara asta plină de cadavre
Și să dansăm
În timp ce ai să mori
Și muzica să sune printre astre?
Nu vrei! Ai să ajungi străin
Nu o să fie nimeni lângă tine
O să mă rogi să vin să te adorm
Și să te culci o oră lângă mine.
Nu i-am răspuns
Că nu era o doamnă
Era chiar o nebună.
O zăludă.
Cum o să mor
Când toamna e tăcută
Și cerul e o ciută de azur?
Și iarăși am plecat în largul mării
Ca să mă urc la cer pe-un albatros
Și să colind în lung și-n latul zării
S-ating cu mâna cerul de argint.
Dar am căzut apoi în spuma mării
Cu sufletul și trupul pârjolit
Și m-am târât acasă ca un șarpe
Și m-am ascuns de soare în pământ.
Când am ieșit nu mai aveam prieteni
Trecutul se scursese în adânc.
Era o lume plină de luceferi
Și-o beznă nesfârșită pe pământ.
Apoi m-am dus s-o văd pe mama
Era și parcă nu era
Privea la mine ca la o nălucă
Știa că eu nici nu mai sunt.
Și am văzut în ochi scânteia morții
O doamnă elegantă mă privea.
Vrei să dansezi?
Să nu refuzi o doamnă.
O muzică celestă va urma.

Mihai Ignea

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Poeziile mele și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dansând cu moartea

  1. Pop zice:

    „Privea la mine ca la o nălucă
    Știa că eu nici nu mai sunt.”

    Frumos Mihai,te felicit prietene,esti un adevarat artist al vremurilor trecatoare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s