Coşmar între Crăciun şi Saturnalii

Una din lozincile favorite ale perioadei post decembriste a fost:”Statul să ia mâna de pe economie”. Şi când statul a luat mâna, grupurile de interese au furat-o. Făcând abstracţie de faptul că furăciunea este incriminată şi de legile pământeşti şi de cele cereşti, necazul cel mare îl constituie faptul că, după ce au furat-o, n-au ştiut ce să facă cu ea. Căci, deh, în familie, ce să-nveţe de la tăticul care şi-a trădat ţara, sau a venit odată cu tancurile sovietice? Iar în şcolile pe care le-au urmat au învăţat să fure pământul ţăranilor, să tragă cu urechea pe la uşi, să manipuleze oamenii, într-un cuvânt să distrugă, nu să construiască. Aşa încât, atunci când s-au trezit cu fabrica de biciclete, ce să facă cu ea, când ei nici trotinete nu erau capabili să fabrice? Au dezmembrat-o, au vândut-o la fier vechi, iar pământul l-au vândut sau l-au închiriat. Cu banii obţinuţi şi-au cumpărat maşini scumpe, vile în ţară dar mai ales în străinătate şi-au pus bani în Elveţia şi în alte paradisuri fiscale. Într-un cuvânt trai pe vătrai, sau trai nineacă, sau cum vă doriţi. Ei, au mai cumpărat sau şi-au făcut şi câte un post de televiziune, ca să vă poată manipula şi prosti mai rapid. Nici n-a fost prea greu, o să vă supăraţi pe mine, dar trebuie să vă spun adevărul, nu sunteţi prea inteligenţi. He,he, he…dar banu-i ochiul dracului şi se scurge printre degete, mai ales dacă-i făcut necinstit. Şi în ziua de azi toate-s scumpe, maşinile, casele, femeile, hainele, excursiile în locaţii exotice, că de, nu se mai cade să stai cu prostimea în ţară, să te calci cu mojicii pe picioare. Şi după ce s-au terminat de furat cele făcute de om, au trecut la cele făcute de Domnul, deasupra pamântului, adică la păduri, la ape şi la munţi. Dar nu s-au oprit aici şi au trecut şi la bogăţiile subsolului. Acuma,ca să fiu sincer, nu ştiu dacă au reuşit să fure totul, pentru că România este foarte bogată dar bănuiesc că da, pentru că observ că au început să se jefuiască între ei. L-au luat pe Patriciu, l-au băgat la închisoare, l-au ţinut o noapte (Patriciu, băiat deştept, a înţeles) a dat banii şi i-au dat drumul. Era Patriciu cel mai bogat din ţară? Era. Mai este? Nu mai este. L-au luat pe Vântu (băiat deștept și Vântu), l-au ţinut un pic ascuns, a dat televiziunea, a dat banii şi i-au dat drumul. L-au luat pe Gigi, dar bietul Gigi, mai greu de cap, nu înţelege că trebuie să dea banii şi clubul Steaua, dacă vrea să scape. A încercat cu Sfinţii Părinţi. Dar Sfinţii Părinţi de la Sfântul Munte, nu au trecere la conducătorii nostri, educaţi după „evanghelia” lui Karl Marx” şi învăţăturile lui Lenin. A sperat în zadar Gigi Becali să fie eliberat de Crăciun pentru a-şi petrece sărbătorile acasă, cu familia. Nu ştie că ei sărbătoresc Saturnaliile. Îmi este frică să mă găndesc ce se va întâmpla după furăciunile de mai sus. Astă noapte am avut un coşmar, se făcea că era dimineaţă şi eu voiam să plec în oraş, dar nu puteam pentru că trotuarul era privatizat şi nu aveam nici bani, nici card cu care să plătesc… Dacă privatizează trotuarele?

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s