După douăzeci (şi şapte) de ani

Am plecat spre Braşov cu inima strânsă. Ideea foştilor mei colegi de cameră de a ne întâlni în oraşul studenţiei noastre mi s-a părut, într-o oarecare măsură, nesăbuită. Cu atât mai mult cu cât, pe unii dintre ei nu-i mai văzusem de la terminarea facultăţii. Pe drum mă întrebam dacă n-am să-ntâlnesc, în locul tinerilor acelora frumoşi, entuziaşti şi generoşi, nişte moşnegi ţâcniţi şi acriţi înainte de vreme. N-a fost aşa, i-am găsit aproape neschimbaţi, dacă facem abstracţie de fireasca degradare fizică produsă de timpul neîndurător, cu care nimeni nu este prieten. Ne-am întâlnit la Nelu. Primul am ajuns eu, apoi au venit şi ceilalţi. Ca să nu ne copleşească emoţia revederii, Nelu ne-a servit, pentru anesteziere, de cum am păşit în casă, cu palincă făcută chiar de el. Emoţii mari tratate cu pahare mici. Ciobi gândindu-se că ţara ţi-o poţi schimba, dar prietenii ba! Iar colegii de cameră din timpul facultăţii, nici atât! Mihai, privind şiret, înapoi în timp, cu iluzia că l-a păcălit. Dinu, privind incert când spre noi, când spre trecut.

Nelu, de la care am învăţat că, într-o orchestră, nimeni nu trebuie să cânte fals. Eu, care la evenimentele importante, am ajuns, de cele mai multe ori, prea târziu. Aici, am ajuns la examen cu o întârziere de 27 de ani. Adriana,  pentru că ni l-a luat pe Csaba (Ciobi) prea devreme, ne-a salvat mai târziu, dându-ne de mâncare în momente grele. De câte ori eram invitaţi la masă sau ne invitam singuri, Adriana îşi amintea că mai are nişte prăjituri. Ceea ce provoca reacţia lui Ciobi, care îşi dădea o palmă peste frunte şi spunea: „Ţi-ai adus aminte?!!!”. Monica, soţia lui Dinu, care, iniţial ne-a făcut să credem că Dinu este pedofil, iar, mai târziu, ne-a dovedit că dragostea nu poate fi învinsă de spaţiu…… numai de timp. Dana, soţia lui Nelu, dovadă vie a faptului că Nelu este mai norocos decât norocul. Viorica, soţia lui Mihai, s-a îngrozit când a aflat povestea agitată a studenţiei noastre. Pornim pe jos prin oraş. Parfumul străzilor, târziu ne-aduce aminte….. Mihai, explicându-i soţiei sale că pe vremea aceea nu-ţi puteai alege colegii de cameră. Dinu şi Nelu, neştiind încotro s-o apuce: spre Biserica Neagră sau spre restaurantul „Cerbul”. Ce naiba să scriu? Ăștia-s nebuni…Să mă pună să dau examen la douăzeci și șapte de ani de la terminarea facultății…Și ce întrebări: „Unde era corpul T ?” Unde naiba era?
Dinu şi Mihai, ruşinaţi pentru că Nelu povesteşte în faţa nevestelor aventuri din studenţia noastră. Ciobi, încercând să-l oprească pe Nelu de la mărturisiri prea compromiţătoare pentru noi. Plecăm la facultate. De vorbă cu domnul profesor Gavrilă Califariu, şeful catedrei de maşini-unelte, fostul nostru asistent de pe vremea studenţiei. Eu şi cu Ciobi, bucuroşi că numai noi ştim răspunsul la întrebare, nu şi tocilarul de Dinu.  Noi am vrut să cercetăm necunoscutul, dar, din păcate, ne-am tot împiedicat de câte o  necunoscută. Domnule profesor, am lipsit la patru laboratoare, o revoluţie şi 27 de ani. Cum pot să recuperez? Nelu, umblând cu plasa, ca să mituiască un profesor, dar nu ca să treacă vreun examen, ci ca să uite că l-a trecut. Făcându-ne curaj să intrăm la bibliotecă. În amfiteatru.  Privind cu nostalgie trecutul. Băieţii, cugetând la faptul că nu există urcuş fără coborâş. Am dat examenul la „Toleranțe” de cinci ori, dar nu mai știu, de trei ori l-am picat și de două ori l-am luat sau invers. Cine a fost mai tolerant, eu sau profesorul ? Dinu, în drumul spre „Colină”, povesteşte cum a dansat el cu lupoaicele şi a scăpat viu. La agăţat studente. Cu paşi şovăielnici, spre intrarea în facultate. Încercând să-l convingem pe Dinu să nu mai fugă de la cursuri. Ciobi şi Nelu deja au fugit. Colina Universităţii. Ce viaţă, domnule! Acuma dacă eram student!!! (intrarea în cămine) În fosta noastră cameră, un cuplu făcea amor şi nu am putut să intrăm. În schimb, am intrat în fosta cameră a lui Michi, Dan, Pili. Băieţi, dacă mă vedeţi, aici aţi stat o mulţime de ani. Vă salut! După o prea amară viaţă, nu fiţi prea lacomi la dulceaţă! Vinul, după bere, e-o plăcere! Ciobi, chinuit de-o dilemă: să le spună prietenilor din Austria că a urcat 20 de metri pe munte sau să le spună că a urcat mai mult? Nu-mi place să mă plâng de osteneală nici la ospăţ, nici la lectură şi nici la înţeleaptă băutură! Pe munte, mă mai plâng. A început distracţia cu cântece patriotice! Ciobi, indignat că s-au cântat numai cântece patriotice româneşti. Noi l-am asigurat că, până data viitoare, învăţăm şi câteva cântece patriotice ungureşti. Distracţia continuă cu muzică studenţească. Nelu cântă, Mihai ascultă şi Ciobi se gândeşte. Cu toate că Dinu susţine că de cele mai multe ori se preface.

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la După douăzeci (şi şapte) de ani

  1. Pop zice:

    Adevaratele voastre valori sunt binele,adevarul si frumusetea.Putin din toate,am preluat de la voi,mi-am imaginat trairile tale si m-am pus pe scris,nu prea mult,ce-i drept.Te felicit pentru revenirea in forta.Vara frumoasa in viata ta si a familiei tale.

  2. mihaiignea zice:

    Este extraordinară reîntoarcerea în trecut, atunci când este posibilă. În acest trecut aproape mitologic ne-am întors, aş spune prin bunăvoinţa zeilor, pentru căteva zile şi i-am regăsit pe vechii mei colegi şi prieteni aproape la fel cum i-am lăsat. Acest lucru este incredibil. Este de-a dreptul miraculos. Sau poate aceasta a fost numai percepţia mea. Îţi doresc o vară frumoasă, Costi! Numai bine!

  3. Veronica zice:

    Mihai, ce placere sa va revad pe toti dupa atatia ani!!! Cu imaginile si comentariile tale am fost si eu alaturi de voi pentru cateva clipe! Multumesc!
    Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va ramana intotdeauna sufletele asa de tinere si frumoase ca in acei ani ai studentiei noastre! Cine stie, poate o sa ne reintalnim la Intalnirea de 30 de ani!
    Multa sanatate si ganduri de bine tuturor participantilor :)!

    • mihaiignea zice:

      Mulţumesc Veronica! Îmi cer scuze pentru întârziere. Mi-ar fi plăcut să fii şi tu,să fie şi ceilalţi colegi ai noştri, să facem o petrecere ca în studenţie. Cu toate că nu ştiu dacă mai este posibil aşa ceva. Probabil că nu. Mi-am dat seama cu neplăcere că am uitat majoritatea cântecelor din vremea studenţiei. Pe voi însă, nu v-am uitat. Vă doresc numai bine!

      • Carmen zice:

        Sunteti extraordinari!
        Multumesc pentru tot ceeace ati facut pentru promotia MU 1986!
        Sper sa reusim sa ne reintalnim la o petrecere in 2016! Niciodata sa nu spui niciodata!
        Din tot sufletul ,va urez tot binele din lume!

      • mihaiignea zice:

        Mulţumesc Carmen! Atăt pentru apreciere cât şi pentru doza de optimism din cuvintele tale. Îţi doresc numai bine!

  4. Mihai zice:

    Ce suprizaaaa ! Noroc cu facebooku ca mai schimbam si noi o vorba. Ma bucur mult de contact. La unele „lucrari” am participat si eu… chiar si la nunta lui Califariu :). Dar Ciobi stie mai multe… cate resouri s-au confiscat din camera noastra din caminul 14 si cate alte …. mai secrete. Sper sa va revad pe toti cu bine ! Va salut cu drag !

    • mihaiignea zice:

      Ce viață! Am o singură nedumerire. De ce este atât de scurtă? Dacă mă întâlnesc cu Domnul am să protestez.Nu este loc de greșeli. Până să te dumirești pe ce lume ești, a trecut. Iar dacă te îmbeți odată nu te mai trezești.

  5. mariana soitan (ciurea) zice:

    Felicitari Mihai, pentru colajul facut! Am retrait si eu, ca toti ceilalti colegi, emotiile anilor petrecuti la facultate.Nu am stiut ca esti atat de talentat in a scrie.Mare har de la Dumnezeu!multa sanatate tie si familiei tale!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s