Tot înapoi

Secolul trecut a fost secolul totalitarismelor. Am avut parte de două regimuri dictatoriale, totalitare şi ateiste, care au produs milioane de victime. Din nefericire, pericolul unor regimuri totalitare încă şi mai groaznice nu a trecut. Aş putea spune că este din ce în ce mai mare. Afirm acest lucru datorită faptului că rădăcinile răului se află în societatea modernă, aşa cum susţinea, cu mai bine de jumătate de secol în urmă, Hannah Arendt în lucrarea sa „Originile totalitarismului”. Societatea modernă a alienat individul, distrugându-i rădăcinile şi înstrăinându-l de tradiţii, obiceiuri, de lumea cu care era obişnuit, de familie şi chiar de mediul înconjurător. A produs fenomenul de masificare şi, prin distrugerea structurilor tradiţionale, acompaniate cu schimbări radicale în viaţa de zi cu zi, a condus la creşterea sentimentului insecurităţii personale, la angoasă şi stres. Sentimentul insatisfacţiei şi lipsei de sens este din ce în ce mai acut şi datorită secularizării societăţii moderne şi, mai ales, postmoderne. Omul postmodern caută fericirea aici, pe pământ, în viaţa aceasta, deoarece îi lipseşte dimensiunea transcedentală şi idealul religios. Aspiraţiile profane, căci de un ideal profan cu greu putem vorbi, sunt serios afectate de criza economică. Dezorientarea şi însingurarea sunt amplificate de dezintegrarea spaţiului public, de birocraţia din ce în ce mai stufoasă, care apreciază fiinţele umane numai cantitativ şi nu calitativ, astfel încât individul nu se mai poate afirma în proprii săi ochi şi în ochii societăţii şi nu îşi mai poate defini o identitate. În România, deoarece societatea a fost atomizată, masificată şi ateizată în regimul comunist, pericolul este şi mai mare, deoarece nu există nici măcar germenii societăţii civile, care ar putea fi câinele de pază al democraţiei. De fapt, românii nu mai cred în democraţie, dovadă fiind sondajele de opinie, unde, în mod constant, actorii de bază ai democraţiei, parlamentul, partidele politice, presa şi sindicatele sunt pe ultimele locuri. Într-o asemenea situaţie, alunecarea spre dictatură şi totalitarism este inevitabilă. Se vede cu ochiul liber că românii caută un „tătuc” care să-i scoată din izolare, sărăcie, frica de ziua de mâine, pentru că în Tatăl Ceresc şi în legile Lui nu mai cred. Acest lucru s-a văzut la toate alegerile care au avut loc în România şi, mai ales, la ultimele alegeri, când l-au ales din nou pe Traian Băsescu, care părea în ochii lor omul providenţial. Deocamdată, alunecarea în dictatură este frânată de apartenenţa la Uniunea Europeană. Dacă se întâmplă ceva cu Uniunea Europeană, drumul spre dictatură are sens unic (pentru o lungă perioadă de timp).
P.S. De fapt, s-a şi întâmplat, U.E. este tot un fel de Uniune Sovietică.