Singura soluţie

Văd de mult timp cum entropia socială creşte în România, conducând la o dezordine insuportabilă şi la dezagregarea statului român. Îi văd pe elevii mei, care, din ce în ce mai mult, nu-şi mai leagă destinul de România şi care, pentru prima dată, se pregătesc să plece în valuri la muncă în străinătate (renunţând la facultate) pentru a face cele mai murdare şi mai prost plătite munci din Europa. Şi mă simt trist şi mă simt vinovat. Îmi aduc aminte de întrebarea pe care un fost coleg de facultate i-a pus-o domnului profesor Alexandru Vaida (unul dintre cei mai buni profesori): „Domnule profesor, ce a făcut generaţia dumneavoastră de a dus ţara de râpă?” Cu tristeţe şi cu neplăcere îmi dau seama ce nevrednică generaţie am fost noi, care am permis să se întâmple cu România tot ce s-a întâmplat. Am tăcut când a fost distrusă economia românească, am tăcut când a fost pervertită şi batjocorită democraţia, am fost indiferenţi sau poate ne-am bucurat când forţa noastră de muncă s-a împrăştiat în cele patru zări ale lumii, ducând o existenţă cam la fel de cenuţie ca şi a noastră, lucrând cu tristeţea emigranţilor dintotdeauna şi de pretutindeni la prosperitatea altor ţări.
Ceea ce este diferit astăzi faţă de anii trecuţi este lipsa de perspectivă şi speranţă. Puţini mai văd un viitor pentru România. Profesorii, sărăciţi, blazaţi şi descurajaţi, nu mai reuşesc să insufle un ideal elevilor şi nici încredere în valorile tradiţionale: cinste, muncă, dreptate, solidaritate, etc. De altfel, datorită politicilor antinaţionale ale tuturor guvernelor postdecembriste, subfinanţării învăţământului şi salarizării necorespunzătoare, calitatea umană şi profesională a profesorilor a scăzut simţitor.
Sigur, noi suntem încântaţi să dăm vina pe guvernanţi, uitând că „fiecare popor îşi merită conducătorii pe care îi are”, uitând că – a spus-o Parmenide, acum peste 2400 de ani – „a gândi şi a fi este acelaşi lucru”, a repetat-o mai târziu Descartes: ” cuget, deci exist” şi noi nu am cugetat şi, deci, nu am existat la nivel de fiinţe cugetătoare, nu ne-a păsat ce se întâmplă cu noi şi cu copiii noştri. Nu am crezut în salvarea colectivă, ci doar în cea individuală. Am trăit după deviza: scapă cine poate, după noi potopul. Şi puţini vor scăpa.
Resursele naturale au fost vândute, industrie naţională nu mai avem, băncile nu mai sunt ale noastre, agricultura este la pământ, învăţământul este ineficient, forţa de muncă, în mare parte, este plecată, datoriile sunt exorbitante.
Clasa politică şi elita intelectuală nu au gândit nici un plan pentru România, nu au reuşit să contracareze în nici un fel efectele nocive ale globalizării. În faţa provocărilor interne şi externe, oamenii noştri politici şi-au pus toate speranţele în Europa şi Statele Unite. Nu au nici o alternativă la Uniunea Europeană. Dacă îi întrebi, ridică din umeri. În faţa crizei nu au avut nici un răspuns. Aşteapă să iasă Europa din criză şi ca o consecinţă şi România. Dar, Europa unită este o utopie frumoasă, în realitate pare a fi o nouă Uniune Sovietică. În orice caz, solidaritatea statelor europene pare a fi o vorbă în vânt şi, în faţa crizei scapă cine poate, fiecare e pentru el. În aceste condiţii, îmi aduc aminte de vorbele unui om înţelept: „Bine, am intrat noi în Uniunea Europeană, problema e cum ieşim.”
Avem un uriaş deficit de cugetare, aşa încât singura soluţie este să gândim şi apoi să muncim şi nu invers.

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Singura soluţie

  1. agro24 zice:

    Bine zici Mihai, loviturile de stat au inceput odata cu anii 90, eram pe val credeam ca va fi mai bine, iar alti au furat si au vandut statul in timp ce noi ne bucuram de o „victorie” impotriva comunismului. Sper totusi ca agricultura sa se dezvolte si sa se dezvolte pentru fermieri romanii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s