Băieţi deştepţi

Într-o zi, pe când eram inginer stagiar la o întreprindere socialistă ( bineînţeles, înainte de revoluţie) a intrat în biroul meu unul dintre muncitorii din formaţia de lucru pe care o conduceam. S-a uitat lung la mine, cu o privire indulgentă şi cu un zâmbet superior, apoi m-a întrebat:
– Domnu’ inginer, de ce nu eşti mata băiat deştept?
L-am privit surprins la început de siguranţa afişată, apoi i-am răspuns:
– Ce să fac Petrică, asta e! Pe cine să dau vina? Dumnezeu, ereditatea, natura?
Fără să bage de seamă spusele mele, omul a continuat:
– Domnu’ inginer, ştii cine a fost şef de formaţie înaintea matale?
Fără să aştepte răspunsul meu a continuat:
– Inginerul Sugaciuc – şi cu o voce admirativă – băiat deştept domnule, băiat deştept! Ştii ce făcea?
– Nu ştiu, Petrică. Dar să ştii că nu mă interesează bârfa.
– Scotea bani din piatră seacă, domnule! Scotea bani din orice – spuse Petrică, convins fiind că a adus argumentul hotărâtor.
– Cum, Petrică? – spusei eu, vădit interesat de un asemenea spirit antreprenorial. Dezvoltă subiectul!
– Dom-le, metodele-s multe, am să-ţi spun deocamdată una singură: taxe, dom-le, taxe şi iar taxe.
– Taxe pe ce, Petrică? – am întrebat eu din ce în ce mai perplex.
– Pe muncitori, domnule, pentru că primesc de lucru, pentru învoiri, concedii, etc.
– Dar e ilegal, Petrică!
– Dom-le, ştii ce – spuse Petrică cu un început de dispreţ în glas – legea e pentru boi.
– Dar dacă muncitorii nu vor să plătească?
– Păi este după ei, domnule, au fost cazuri şi dintr-acestea, dar după două, trei luni, după ce au primit numai lucrări prost plătite şi cei mai grei de cap au înţeles că lanţul trebuie uns.
– Tot lanţul?
– Tot, domnu’ inginer. O parte din bani ajungea până sus de tot. Şi vezi ce departe a ajuns inginerul Sugaciuc? Acum este şeful calităţii pe întreprindere. În doi-trei ani, ăsta ajunge director şi poate chiar mai sus.
Nu a mai apucat. A venit revoluţia, întreprinderea a dat faliment, iar inginerul Sugaciuc a ajuns un prosper om de afaceri. Petrică a făcut şi el o carieră impresionantă, că de … era şi el băiat deştept.
Într-o zi, imediat după revoluţie, am fost până la fosta mea întreprindere cu nu mai ştiu ce treburi. Acolo era fierbere mare, am întrebat un grup de muncitori ce se întâmplă.
– Alegem liderul de sindicat, domnule inginer – mi-a răspuns unul mic şi guraliv.
– Şi pe cine vreţi să alegeţi? – întreb eu.
– Pe Petrea – spun toţi în cor.
– Băi, voi sunteţi nebuni! – spun eu în stare de totală perplexitate. Voi nu-l ştiţi pe Petrea? E leneş!
– E drept – confirmă ei – nu-i prea harnic.
– E hoţ!
–  Numai de la stat, de la particulari nu s-a confirmat – spune mititelul.
– Numai gura e de el.
– Păi tocmai de aia, domnule inginer, e bun de gură, e muncitor de-al nostru, el o să ne apere interesele.
Petre i-a vândut imediat, a picat la pace cu conducerea întreprinderii care i-a făcut cadou un apartament mobilat. După asta a ajuns să distribuie el apartamentele, buteliile, biletele de tratament, într-un cuvânt s-a umplut de bani. A mai stat vreo doi ani în funcţia de lider sindical, după care şi-a dat demisia şi s-a apucat de afaceri.
Anii au trecut, băieţii deştepţi s-au lansat în afaceri şi în politică. Electoratul i-a votat. Băieţii deştepţi au devenit din ce în ce mai deştepţi, iar electoratul din ce în ce mai sărac.

Ce-ar fi, stimat electorat, să mai încerci şi cu câte un „prost”? .

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s