Umilinţa noastră cea de toate zilele

Zilele trecute călătoream într-un autobuz care se deplasa de la Suceava la Câmpulung Moldovenesc. Într-o staţie de la marginea Sucevei a urcat un bătrân îmbrăcat într-un costum ponosit, de o culoare incertă, dar care avea pieptul plin de decoraţii din cel de-al doilea război mondial. I-a întins şoferului foile de drum pentru veterani de război eliberate de Ministerul Apărării Naţionale. Şoferul, cu un aer plictisit şi uşor iritat, i-a spus că nu sunt bune şi că dacă vrea să călătorească să scoată banii. Pe faţa uscată, brăzdată de riduri adânci, s-a simţit umilinţa şi cred că în ochii încă vii şi adânciţi în orbite, am văzut o lacrimă. Şi atunci mi-am adus aminte de tatăl meu, invalid de război, pe care l-am văzut o singură dată plângând, de mult, în copilăria mea, când nevrednica conducere comunistă a comunei Broşteni ( care nu i-a dat nimic dar i-a luat aproape totul) l-a pus la gazeta de perete pentru că n-a vrut să facă muncă voluntară (nici nu putea de altfel). Nu a fost mare lucru, doar o umilinţă în plus în lungul şir de umilinţe, care a umplut paharul.
Am băgat mâna în buzunar, dar în timp ce eram cuprins de două dorinţe contrare, una de a-i plăti biletul şi cealaltă de a nu-l umili o dată în plus, bătrânul a coborât şi autobuzul a pornit. L-am urmărit cu privirea pe bătrânul înalt, slab şi uşor încovoiat de trecerea anilor şi poate de greutatea decoraţiilor, rămas singur în staţia de autobuz şi nu am putut să scap de un sentiment neplăcut de neputinţă şi umilinţă care mi-a stricat toată ziua.

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s