Petre Ţuţea – portret de Andrei Pleşu

Constantin Noica mi-a povestit că în închisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclma răstit, cu titlu de avertisment: „Ascultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!”. Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o probă supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei.

În anii care au urmat, anvergura victimei a continuat să stimuleze vigilenţa călăului. Petre Ţuţea continua să fie supravegheat, anchetat şi percheziţionat periodic, deşi recuperase statutul de „om liber”. Ce putea să-l facă atât de periculos? Cum reuşea bătrânul acesta să neliniştească în asemenea măsură structurile – atât de stabile totuşi – ale puterii? Se temeau de inteligenţa lui? De umorul lui? De popularitatea lui? Probabil. Dar mai trebuie să fi fost ceva. Cu un instinct care nu le lipsea, anchetatorii simţeau că Petre Ţuţea este duşmanul absolut, duşmanul în ipostază chintesenţială; el întruchipa într-un dozaj unic credinţa în Dumnezeu, firescul ideilor, hazul enorm al formulării, pe scurt tot ce era mai greu de clintit din sufletul naţional.

Pe o parte puterea nelegitimă, schimonosită şi schimonositoare, de cealaltă un gentilom valah, un Chesterton câmpulungean, un ţăran imperial, fără frică şi fără fineţuri psihanalitice.

Nu se poate spune că Petre Ţuţea a dus cu puterea un război din care a ieşit învingător căci el a început prin a fi învingător şi a dus războiul cu graţia suverană a celui ce nu poate pierde. Cum să piardă o victimă pe care călăul însuşi o admiră?

„România liberă” – Andrei Pleşu

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s