Don Quijote şi Alba ca Zăpada

România s-a înecat în zăpadă, albul pur şi troienele uriaşe îmi amintesc de zăpezile de altădată, de vremea copilăriei, de poveştile lui Andersen sau ale fraţilor Grimm pe care le citeam în zilele geroase de iarnă la gura sobei, la lumina pâlpâitoare a lămpii de gaz.

A nins peste România, zile şi nopţi neîncetat, viscolind fantomatic zăpada peste câmpiile nesfârşite, troienind-o peste singurele obstacole care au mai rămas în faţa vremii, vremurilor, timpului nemilos şi a nepăsării urmaşilor, satele uitate de timp şi de guvernanţi ale patriei.

Te cuprinde o tristeţe nemărginită când îi vezi pe bătrânii aceia neputincioşi îngropaţi de vii în casele lor de munţii aceia de zăpadă şi uitaţi de copii, de autorităţi şi poate chiar şi de Dumnezeu.

Te cuprinde disperarea când vezi ce a mai rămas din visurile noastre, din minunatele noastre utopii, când îl vezi pe Don Quijote angajat şofer la un Sancho Panza burduhănos şi nesimţit ce trece pe lângă morile de vânt cu toată viteza unui bolid cu sute de cai putere. Don Quijote şi-a pierdut memoria şi imaginaţia, nu mai ştie cine este şi nu mai vede în bătrânica înecată în zăpadă pe frumoasa castelană sechestrată de personajul cel rău. Vede, ca şi Sancho Panza, o bătrână inutilă care încurcă pe toată lumea şi care ar face un serviciu copiilor, sistemului public de pensii, comunităţii şi autorităţilor dacă ar muri acolo, îngropată în zăpadă, uitată de toată lumea. E drept că uneori, când îşi zăreşte armura aruncată într-o debara, mâncată de rugină şi de trecerea timpului, îşi aduce aminte de vremurile de odinioară – o tempora, o mores! – când se lupta cu morile de vânt. Pe atunci era un om liber, dar lumea îl credea nebun, acum a intrat slugă la Sancho Panza, a vândut-o pe Rosinanta unui geambaş de cai şi umblă şi el ca toată lumea după bani. S-a făcut sănătos. Nu mai sare în apărarea celui năpăstuit, nu mai vede în orice femeie o fecioară neprihănită ( bănuieşte pe Crăiasa Zăpezii că umblă pe centură iar pe Alba ca Zăpada o vorbeşte că nu ar fi chiar aşa de albă, ba chiar c-ar fi neagră ca tăciunele) nu mai face nici un gest gratuit. S-a făcut sănătos tun.

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s