Maestrul

Maestrul Ion Maftei este un om liber şi fericit. Este liber pentru că acum cunoaşte adevărul şi este fericit pentru că are un loc numai al său, atelierul din spatele hotelului „Zimbrul” din centrul oraşului Câmpulung Moldovenesc. Merită să-l vezi pe sculptor în atelierul său, printre sculele şi sculpturile sale, în ţinută de lucru, în halatul său de culoare incertă şi cu uriaşa şi celebra sa pălărie cu boruri lăsate, de sub care apare o privire trist – jucăuşă şi o barbă patriarhală. Iar dacă maestrul te invită în biroul său  la un pahar de vin şi începe să-ţi povestească, în dulcele grai moldovenesc, despre studenţia sa, despre artă şi artişti, despre simpozioane şi tabere de creaţie sau despre munţi şi ascensiuni montane, simţi că eşti un privilegiat şi ai dori, ca în „1001 de nopţi”, povestea să nu se mai sfârşească.

Maestrul s-a născut la Iaşi şi după absolvirea facultăţii de arte plastice s-a tras înspre munţii Bucovinei: la Straja, Frumosu, iar din 1976 locuieşte în Câmpulung Moldovenesc, la poalele Rarăului. Când cineva i-a propus o slujbă bună la Iaşi, maestrul i-a răspuns că vine doar dacă-i aduce şi o bucată de Rarău pe malul Bahluiului. Maestrul iubeşte muntele, dacă-l întrebi ce iubeşte mai mult, muntele sau sculptura, îl pui într-o mare dificultate. De aceea, părăseşte muntele doar pentru expoziţii, simpozioane, festivaluri şi tabere de sculptură.

A expus în ţară la Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Suceava, Botoşani, Iaşi, Cluj, Saturn, Bucureşti, etc.

A expus în Franţa la Epinal, Vittel, Nancy, Saint-Tropez.

În ultimul timp nu a mai expus, în schimb a onorat invitaţiile la simpozioane, festivaluri şi tabere de creaţie din toate colţurile lumii: Franţa, Spania, Italia, Finlanda, Israel, Argentina, etc., fiind împreună cu lucrările sale nişte veritabili ambasadori ai României în lume.

Sculptorii împrumută ceva din natura materialelor pe care le prelucrează, putând fi în acelaşi timp incandescenţi şi multiformi ca metalul topit, puternici şi egali cu ei însăşi ca piatra, maleabili şi impermeabili ca lutul, tăcuţi şi insolubili ca lemnul. Pe chipul sculptorului se aşterne uneori o umbră de tristeţe şi ochii jucăuşi şi maliţioşi încremenesc, privind parcă într-un timp insondabil. Se gândeşte maestrul la fiica sa, profesoară la o universitate din Finlanda? Este îngrijorat, poate, de situaţia din ţară? Cine ştie, poate regretă că în ţara sa nu i s-a oferit ocazia să facă o sculptură monumentală pe care ştiu sigur – cu toate că nu mi-a spus-o – că şi-a dorit-o.

Te ridici şi pleci cu greu de lângă maestru, după ce-l priveşti cum lucrează, cum aşchiile sunt desprinse de daltă, lăsând să răsară din piatră sau lemn, ideea, veche de când lumea, veche de când timpul.

La revedere, maestre!

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s