Labirintul memoriei

Odată cu apariţia noastră pe pământ începem o fascinantă aventură care este, mai înainte de orice, o aventură a conştiinţei. Lumea există şi se transformă în măsura în care există şi se transformă conştiinţa noastră. Este în acelaşi timp o aventură a cunoaşterii, învăţăm din toate explorările, întâmplările, eşecurile sau victoriile noastre, din eşecurile şi victoriile părinţilor noştri, a prietenilor sau a neprietenilor. Învăţăm mereu, căutând să înţelegem de unde venim, cine suntem şi încotro ne îndreptăm. Căutăm într-un dute-vino, pe drumuri mai mult sau mai puţin umblate sau neştiute, un pic de fericire. Căutăm întruna şi uneori, unii dintre noi, într-un târziu, reuşesc să se întoarcă de unde au plecat şi poate că abia atunci, privindu-se în ochi, în ochii copilului care au fost, îşi retrăiesc inocenţa, speranţele şi idealurile, minunându-se din nou, contemplând frumoasa lume a Preaînaltului, scormonind în acelaşi timp prin labirintul memoriei, încercând să se înţeleagă, să se ierte şi, într-un final, să se iubească pe ei însişi. Înţeleg cine sunt. Şi de abia atunci, din străfundurile memoriei, apar figurile fantomatice ale celor pe care i-au iubit, i-au urât sau a celor care le-au marcat existenţa într-un fel sau altul şi la judecata de pe urmă a memoriei îşi dau seama că lumea este în acelaşi timp şi reală şi iluzorie şi atunci când se închide cercul realizează că timpul lor este ireversibil şi este singurul care li s-a dat pe pământ.

Anunțuri

Despre mihaiignea

Adevaratele noastre valori sunt binele, adevărul şi frumuseţea. Dar, din păcate, binele nu prea îl putem face, adevarul nu-l cunoaştem iar frumuseţea...........
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s