Țărmul uitat

Rătăceam prin nisipul fierbinte
Construiam lumi noi din cuvinte
Privind cum se joacă azurul
Cu valul.
Și timpul cu noi.
Iubito, doar pașii se văd
În nisip
Și-i spulberă vântul
Și marea.
Cu timpul
Dispar
Ca un gând efemer.
Iubiri
de o vară,
Iluzii ce mor
În cafeaua amară.
Cad în genunchi
Mă pierd în cuvinte
Și-ncep să mă rog,
Ca un mic inorog
Pe o plajă fierbinte.

Mihai Ignea

Reclame
Publicat în Poeziile mele, Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Cuget deci exist

Când eram tânăr , lumina venea de la răsărit, Doamne ferește dacă te îndoiai de lucru acesta puteai să faci temniță grea , cum am pățit eu, când m-am îndoit de existența ”omului nou, constructor al socialismului” și era să nu mai termin facultatea. Acum lumina vine de la apus, Doamne ferește să te îndoiești, că un cor de acuze și insulte se abate asupra capului tău. În curând, dacă treaba merge tot așa, vine și pușcăria. La cât de tare se urăsc românii în momentul de față, îmi este frică de ce se poate întâmpla. Eu sper să mor până atunci. Dar până una alta vă întreb : voi nu vă mai reveniți niciodată? Ați auzit de Descartes, mare om, el spunea: ”Mă îndoiesc , deci cuget. Cuget deci exist”.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Iubito !

Urmele pașilor
Din nisipul fierbinte
Și valurile ce se sparg  de cuvinte,
Timpul le-a șters.
A rămas tristețea în priviri și în mers
Și sarea pe buzele arse.
A soarelui veșnice farse.
Iubito !
Te uită ce face timpul cu noi.
Valul  se sparge de gleznă,
Lumina de beznă,
Prezentul devine trecut,
Iar iubirea încă nu s-a născut.
A rămas vara
Ce ne arde ca fierul
Și visul
Din ochii albaștri, ca cerul.

Mihai Ignea

 

Publicat în Poeziile mele, Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Bacalaureat

Acum vreo zece ani, am participat pentru ultima dată ca profesor supraveghetor la bacalaureat, într-un oraș de la granița cu Ucraina. Examenul s-a desfășurat bine, până când, cam după o oră și jumătate, am observat, uitându-mă pe fereastră, agitație mare pe stradă, oameni alergând, gesticulând și strigând. Ca la un semnal, elevii și-au strâns lucrările și au venit pe rând să le predea. În zadar le explicam, atât eu cât și colega mea, că suntem abia pe la mijlocul examenului și ar fi bine să nu se grăbească să plece. Până la urmă m-am consolat, tot răul este spre bine, aveam să ajung mai devreme acasă. Când am ieșit, l-am întrebat pe portar :
– Ce s-a întâmplat ?
– A crescut apa și curg baxurile cu țigări pe Siret – apoi, după o pauză, a continuat – tot orașul a ieșit la pescuit , nici elevilor nu le-a mai stat gândul la examen.
– De asta au plecat așa de repede ? – am întrebat eu uluit .
– De asta – răspunde portarul, apoi continuă – nici președintele nu i-a putut opri, dar nu poți să-i acuzi, nu mai este de lucru, tot orașul trăiește din contrabandă.
– Dar cum de curg baxuri pe Siret ? – întreb eu nelămurit.
– Toată lumea face contrabandă, după posibilități, cei mari aduc țigările cu tirul, cei mici le aduc în fel și fel de chipuri, unii mai organizați lucrează cu ucrainenii, care depozitează baxurile în lunca Siretului, dincolo de graniță și noaptea le dau drumul. Ai noștri le pescuiesc dincoace de graniță. De data asta au avut ghinion, a plouat mult, a crescut apa și le-a luat țigările.
– Spre bucuria elevilor – completez eu.
– M-aș duce și eu – zice portarul – dar sunt bătrân de acuma, am reumatism la genunchi, mă mișc greu, nu mă pot pune cu ăștia tineri.
L-am salutat și m-am dus la ocazie, am avut noroc, a oprit chiar un elev din sala pe care am supravegheat-o și care m-a recunoscut. După ce am schimbat câteva impresii despre bacalaureat, l-am întrebat:
– A fost așa de greu examenul? Pari cam obosit.
– Am trecut de zece ori granița astă noapte, dom profesor!
– De ce? – întreb eu surprins.
– Mă ocup cu contrabanda, ce să fac altceva în orașul ăsta? Toți fac contrabandă într-un fel sau altul, dar nu recunosc.
– Ar trebui să înveți o meserie mai serioasă.
– Apropo, dom` profesor, se învață tot felul de meserii perimate în liceul ăsta, sudură, tinichigerie, mecanică auto. Contrabandă ar trebui să se învețe, i-am propus dirigului, dar n-am avut succes… comunist …ce să-i faci.

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Va veni vremea

Va veni vremea
când n-o să mai vin,
Vor striga spre lună cocorii
Zburând peste-un câmp de pelin.

Va veni vremea
Când n-o să mai plec,
Va cădea într-una zăpada,
Și vom privi cum oamenii trec.

Va veni vremea
când n-o să mai fiu,
Va cânta în zadar gramofonul,
Albastru ,alb, ruginiu.

Mihai Ignea

Publicat în Poeziile mele, Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Singurătate

Pe vremuri,
De la atâta singurătate
Crăpau pietrele.
Le luam în palme
Și îmi încălzeam sufletul,
Chiar dacă uneori
Mă tăiam în muchiile
Îngrozitor de ascuțite.
Tuturor le era frică
De singurătate.
Și mie.
De unde să știm
Că lumea va deveni
Atât de aglomerată
Încât, sufocați
De atâta singurătate,
Vom căuta un pic de căldură
La ghețarii de pe crestele
Munților!

Mihai Ignea

Publicat în Poeziile mele, Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Vino cu mine !

Vino, iubito, cu mine!
Dincolo de rău
Este bine.
Să lăsăm în urmă orașul,
Tu să fii apa
Eu, singur, luntrașul.
Căci viața e scurtă
Ca un ceai băut într-o iurtă.
Să mergem,
Căci zboară într-una în lume
Păsări nebune
Și timpul nostru apune.
Risipim în noi răsăritul,
Ascultă!
Gongul anunță sfârșitul,
Metronomul n-a obosit
Și timpul ne-a irosit.
Căci n-are sfârșit.

Mihai Ignea

Publicat în Poeziile mele, Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu