Eroi bogați, eroi săraci.

Zarvă mare pe Facebook zilele trecute, provocată de aflarea în vorbă a fostului ministru al culturii, Daniel Barbu, care a emis o altă inepție. După domnia sa, meseria de politician ar fi mai periculoasă decât meseria de soldat pe teatrele de operații din Irak și Afganistan. Patriotismul a dat în clocot, astfel  încât a pornit la luptă dintr-un bar din Molenbeek însuși Dan Alexe. Spiritele s-au încins atât de tare încât mulți dintre patrioții noștri  mai că ar fi început lupta cu balaurul de la răsărit, adică cu Rusia lui Putin, din spatele tastaturii, bineînțeles, cu condiția ca tastatura și augustele lor persoane să se afle cât mai departe de Moscova. Că statul român comunist s-a purtat mizerabil cu veteranii, invalizii și cu urmașii acestora nu este de mirare, dar că statul român post decembrist se poartă la fel este scandalos. Priviți, stimați „patrioți” de pe Facebook, cum cinstește statul român memoria morților din ultimul război mondial! Fotografiile sunt făcute într-un cimitir dintr-un oraș din România, în ziua de 21 septembrie 2016. În prim plan se vede monumentul soldaților români, iar în plan îndepărtat monumentul ostașilor sovietici. Putin lucrează, nu bate câmpii ca voi.

p1200723p1200724p1200725p1200727p1200728p1200730p1200732p1200739

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

În toamna asta o să vin acasă

În toamna asta o să vin acasă,
Când rouă va cădea pe glezna lumii,
Iar frunza voi simți că mă apasă
Și păsări vor zbura deasupra lunii.

Am să vorbesc cu merii și cu nucii,
Cu dihori, cu bursuci, cu cine-o vrea.
Am să ascult cum cântă toamna cucii
Și cade bruma peste fruntea mea.

Am să m-așez pe pragul casei
Și-am să aștept o vreme nemișcat.
Poate-o să vină mama pe acasă
Că-i toamnă iar și frunza s-a uscat.

Am să-l aștept acolo și pe tata
Să-și treacă mâna–ncet prin părul meu,
Să plece-apoi agale prin livadă,
Ținându-se de braț cu Dumnezeu.

Și am să plec într-un târziu în lume
Când va cădea zăpadă peste sat
Și oameni vor umbla pe-aceleași urme
Pe care și alți oameni au umblat.

Mihai Ignea

Posted in Poeziile mele | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Aș vrea să fiu răsăritul

Aș vrea să fiu răsăritul
Să prind în palme
Primele raze de soare
Și pasărea timpului
Ce zboară într-una
Și niciodată nu moare.

Aș vrea să mă-ntorc
La izvoare
Să tac,
De parcă mi-ar fi sete,
Să beau ,
De  parc-aș fi pustiu
Din apa plină de regrete
Și de târziu,
De prea târziu.

Aș vrea să mă-ntorc
Într-o vară
Să mă nasc dintr-un gând
Și o seară.
Să iubesc o clipă zefirul
Și s-adorm pe o culme
De vis.

Aș vrea să mă-ntorc
Pe o aripă de fluture
La casa cu flori
Și cu ciuture
Să stau cu mama la masă
Și tata să-mi spună povești
Despre noi
ȘI despre  câmpul
Din care nimeni nu s-a mai întors.

Aș vrea ca tata
Să nu fi plecat
Cu coasa pe umăr
La margini de timp și de sat
Și eu să pot zbura
Măcar  până unde zboară păsările.

Aș vrea ca mama
Să nu-mi fi spus
Că va veni o vreme
Când lumea își va pierde memoria
Și noi toți vom uita.
Vom uita ,
Până și de zborul fluturilor.
Și nu ne vom mai putea întoarce
Acasă.
Și nu ne vom mai putea întoarce
Nicăieri.

Mihai Ignea

Posted in Poeziile mele | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Valoarea în postmodernism.

În cadrul unei licitații organizate de casa de licitații Sotheby’s din New York tabloul de mai jos al artistului plastic american Cy Twombly s-a vândut cu suma de 36,65 milioane dolari. Lucrarea și mai ales suma uriașă plătită pentru ea au stârnit valuri în presa românească, astfel încât însuși Pavel Șușară a încercat să lămurească problema într-un interviu :

05121002-1677898506

„În cazul lui Cy Twombly, avem de-a face cu o lucrare din 1968. E o perioada în care în artă s-au schimbat foarte multe lucruri în ceea ce privește percepția realității, percepția motivului. S-a făcut o trecere foarte puternică spre abstract, spre non-figurativ, spre exprimări simbolice. Toată perioada e legată de insurgențe, de mișcările hipiote, de tot ce înseamnă debușarea energiilor, a frustrărilor de după război. Era perioada în care mutilările din cel de-al doilea Război Mondial începeau să se estompeze și veneau energii proaspete, forțe noi. Atunci au fost revoluții în muzică, în cinematografie.
În această lucrare sunt incorporate cumva datele acestei stări de spirit. E o lucrare minimalistă, care nu mai mizează pe retorică, pe povestire, pe o imagine narativă. E o suprafață bidimensională pe care se aștern niște tonuri. E o demonstrație de jocuri cu gri-uri și niște semne care mimează o anumită scriere.
Mai exista și o chestiune de circumstanță. Japonezii, ca și cei din câteva țări arabe supercivilizate și bogate, cum e Qatar sau cum sunt Emiratele, încearcă să stocheze, să preia formele care au devenit semnificative în cultura apuseană și să le transfere ușor în posesia lor, și pentru a intra într-un anumit tip de competiție. Japonezii fac de multă vreme asta, iar de câțiva ani au început și chinezii, care sunt printre cei mai mari cumpărători”.

Am redat un fragment din interviul lui Pavel Șușară, care nu lămurește problema. Este evident pentru oricine că dacă ai vrea să vinzi tabloul lui Cy Twombly fără să se cunoască autorul și ai cere 100 de lei, dacă nu iei bătaie ești un om norocos. Aici nu este vorba de valori estetice, pentru că nu există, nu este vorba de originalitate, pentru că orice copil prima dată când a luat un creion în mână a făcut asemenea mâzgăleli, nu este vorba de muncă, pentru că așa ceva se face în câteva minute, nu este vorba de gândire, pentru că și o maimuță poate face așa ceva. Atunci despre ce este vorba? Foarte simplu, este vorba de postmodernism. Postmodernismul este un fenomen economic, artistic, filozofic, cultural, social, politic, ideologic, care-și are rădăcinile în capitalismul târziu și s-a dezvoltat odată cu globalismul. Cu toate că se poate revendica din dadaism și existențialism despre postmodernism putem vorbi de la mijlocul secolului XX, când corporațiile multinaționale au devenit mai puternice decât statele mici și mijlocii și au început să militeze pentru desființarea statelor naționale și formarea unor uniuni statale fără granițe, taxe vamale și cu o cultură de masă care să devină o marfă ca oricare alta. Nu întâmplător Marcel Duchamp conferă unui pisoar, obiect de uz cotidian, demnitatea de operă de artă. Postmodernismul a devenit ideologia globalismului ce are ca vârf de lance ”political correctness” și ca adversar modernismul, creație a iluminismului. Pentru postmodernism, adevărul este identic cu realitatea descoperită empiric și cu existența, prin urmare există o mulțime de adevăruri și niciun adevăr absolut . Adversarii postmodernismului sunt aceeași cu ai globalismului: statele naționale, creștinismul, ideologiile iluministe și arta modernă. Postmodernismul contestă arta modernă raționalistă și elitistă și promovează o antiartă nihilistă care urmărește distrugerea formelor artei moderne. Pentru acest scop, globaliștii nu se uită la bani.

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

De la „Epoca de aur” la Epoca de piatră .

-Tovarăși, – începu președintele – v-am chemat aici pentru că situația este gravă. Că am dat înapoi și am ajuns în capitalism m-a scandalizat, că am ajuns în feudalism și este plină țara de baroni locali și de iobagi m-a întristat, dar, recitind operele tovarășului Lenin, am descoperit că așa se face comunismul cu un pas înainte și doi înapoi, dar să ajungem în sclavagism asta nu mi-am închipuit.
-Șefu, – interveni Plaga – am furat întreprinderile și am devenit capitaliști, dar n-am știut ce să facem cu ele, le-am tăiat și le-am vândut la fier vechi.
-Mai puteam fi capitaliști? – întrebă Pinalti.
-Așa am trecut la feudalism, că a mai rămas pământul – preciză Dracnea – dar iobagii au fugit în străinătate și nu mai avea cine lucra pe moșii, așa că, pe cei rămași, i-am făcut sclavi.
-Bine, dar nu merge economia, sclavii nu muncesc – constată președintele – se plâng tovarășii, vor privilegii: salarii mari, pensii speciale, mașini la scară, șpăgi mari… că de, neam de neamul lor nu a mai muncit în ultima sută de ani.
-Mai vindem câte un lot de sclavi și facem rost de bani – îl liniști Ciolănel.
-Dacă-i vindem pe toți, ce facem? – întrebă președintele.
-Ne vindem noi între noi.
-Ar mai fi munții, râurile, că lacurile le-am vândut deja – interveni Dracnea.
-Și după aceea? – întrebă președintele.
-Naționalizăm și trecem din nou la comunism – interveni Lucian Mândrilă – așa mi-a spus mie Brucan.
-Cum dracu trecem de la sclavagism la comunism? – întrebă președintele. Căci în cărțile noastre sfinte nu scrie.
-Șefu, știu eu – interveni Petrică Dacul – mai dăm un pas, doi înapoi și ajungem în epoca pietrei, că atunci tot un fel de comunism era.
-Mama voastră de bagabonți – zice președintele furios – dacă mă iau după voi, ajungem în matriarhat și atunci o să ne conducă femeile.

Posted in Partidul e-n toate | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Politica salarială și subdezvoltarea

Corpusul social și statul au o funcționare asemănătoare în multe privințe organismelor biologice. Sunt formate din clase și pături sociale, legi de funcționare și instituții. Toate acestea îndeplinesc rolurile și funcțiunile organelor organismelor biologice. Astfel, Guvernul îndeplinește rolul creierului, justiția rolul sistemului imunitar, țăranii și muncitorii îndeplinesc rolul sistemului locomotor, etc.
Toate aceste clase și pături sociale, instituții și legi de funcționare sunt foarte importante și toate trebuie să funcționeze impecabil căci, altfel, corpusul social și statul, la fel ca organismele biologice, se îmbolnăvesc și mor. În țările dezvoltate și hai să ne referim în special la țările europene, politica salarială este făcută rațional, astfel încât să existe un raport echitabil între salariile maxime și cele minime. Tonul este dat de politica salarială în sectorul bugetar, știut fiind că sistemul privat este obligat să urmeze aceeași politică salarială. În Germania, în sistemul bugetar, raportul dintre salariul minim și maxim este de 1/4, iar în Uniunea Europeană media este cam 1/6. Salariile maxime și cele minime sunt aproximativ egale în toate domeniile de activitate. În acest fel, tinerii își aleg meseria în funcție de calitățile și aptitudinile lor, neproducându-se dezechilibre mari între diversele domenii de activitate. În România, guvernanții aplică politici salariale aberante, raportul dintre salariul minim și cel maxim este de 1/100 sau chiar de 1/150 după unele surse, iar diferențele dintre domenii și categorii sociale sunt imense. Această politică salarială specifică țărilor africane subdezvoltate produce grave dezechilibre și îmbolnăvirea corpusului social și al statului. Datorită acestor politici salariale aberante, tinerii nu mai urmează meserii în funcție de talentele, abilitățile și aspirațiile proprii și se bulucesc cu toții spre domeniile privilegiate, creând dezechilibre pe piața muncii, o concurență insuportabilă în unele domenii, sărăcirea în resursă umană a altor domenii sau chiar dispariția unor meserii. În București, există un avocat la două sute de locuitori. Sunt muritori de foame. Păcat de munca lor și de cheltuielile făcute de familii și de stat cu școlarizarea. Mulți dintre ei poate ar fi ajuns profesori, ingineri sau muncitori buni. Unele domenii, cum ar fi învățământul, datorită neatractivității meseriei de profesor, au sărăcit în resursă umană, ceea ce conduce la o scădere continuă a calității sistemului de învățământ, că educație nu se mai face demult. Menținerea acestor politici salariale este un act de sabotare a statului român și o cale sigură care duce la subdezvoltare. Servește doar multinaționalelor și unui stat polițienesc.

Posted in Uncategorized | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

O, Doamne !

O, Doamne,
Spune-mi ce este mai bine
Să umblu prin lume
Sau să caut în mine?

Să caut prin lume
Urma pașilor tăi
Ca un gând împietrit
Prin munți și prin văi?

Să caut în amintire
Un gând ca o floare
De-un alb minunat
Ca prima ninsoare?

Să caut uitarea
Iubirea trecută
Să caut culoarea
Sau lebăda mută?

Să caut în formă
Înțelesul ascuns
Armonia eternă
Să fie un răspuns?

Să caut în sunet
Iubirea divină
Să fac din tăcere
Și umbră lumină?

Să caut un sens
În lumea cea mare?
Un strop de lumină
Pe buze de sare?

Mihai Ignea

Posted in Poeziile mele | Etichetat , , | Lasă un comentariu